I AM WHO I AM BECAUSE I WAS RAISED WITH BLACK MILK, THEY SAID.
Only the Voices tries to convince me that I am a Black Milk, because I’m a Man.
Hmmmm …..
Between Eros and Thanatos
One of my favorite videoclip: Go With the Flow (by Qeens of the Stone Age)
I found it an appealing and artistically illustration of Life’s intricate mixture between (antithetical) energies of Eros and Thanatos…
I want something good to die for
to make it beautiful to live! …
Replay
When your dreams distort your perception of reality, doesn’t mean the reality is following your dream.
Better Left Forgotten
The reality doesn’t exist in a distinct form outside the boundaries of our consciousness. Isn’t it? We are the great masters and shapers of our Reality. We are the wonderful dreamers which design this illusory matter of so called “Reality”.
We are the ones! We are the greatest! We can be anything we want to be. We can transform our intimate dreams into the very proximate Reality because, after all, the reality itself is just a dream. Isn’t it?
There is no wrong, nor bad, nor real suffering or death. There is only YOU and your dream come truth.
Just Play!
Press HQ button for a better view
Isn’t it?
PS: Some oriental religions claim that we are in fact superior beings that forgot who we truly are and therefore we are captive in a “dreamy” reality. But maybe some things are better left forgotten.
the Knack syndrome
I’m a Physicist but I work as a Maintenance Engineer. Why? First – because I’m better paid as an engineer and Second – because, frankly, I’m not quite normal. And anybody knows that a real engineer is anything but normal.
I don’t have the “knack syndrome” but I have a lot of other social inaptitude that qualifies me as an engineer.
Robot Boy
” Mr. an Mrs. Smith had a wonderful life.
They were a normal, happy husband and wife.
One day they got news that made Mr. Smith glad.
Mrs. Smith would would be a mom
which would make him the dad!
But something was wrong with their bundle of joy.
It wasn’t human at all,
it was a robot boy!
He wasn’t warm and cuddly
and he didn’t have skin.
Instead there was a cold, thin layer of tin.
There were wires and tubes sticking out of his head.
He just lay there and stared,
not living or dead.
The only time he seemed alive at all
was with a long extension cord
plugged into the wall.
Mr. Smith yelled at the doctor,
“What have you done to my boy?
He’s not flesh and blood,
he’s aluminum alloy!”
The doctor said gently,
“What I’m going to say
will sound pretty wild.
But you’re not the father
of this strange looking child.
You see, there still is some question
about the child’s gender,
but we think that its father
is a microwave blender.”
The Smith’s lives were now filled
with misery and strife.
Mrs. Smith hated her husband,
and he hated his wife.
He never forgave her unholy alliance:
a sexual encounter
with a kitchen appliance.
And Robot Boy
grew to be a young man.
Though he was often mistaken
for a garbage can.”
... he was often mistaken for a garbage can ...
(Tim Burton in The Melancholy Death of Oyster Boy And Other Stories)
Forgotten Imaginaries Anonymous
” We are such stuff as Dreams are made on, and our little life is rounded with a sleep.” (Shakespeare’s The Tempest, Act IV, Scene 1 )
It was a time when I had a special friend. An imaginary friend. Long time ago.
I’m wondering: What happened with my dear friend? Where is he, in this very moment? With whom is he playing now?
We left behind our imaginary world!
Why?
Job offer
Apply now to the Career of your LIFE!
“We are leading business, offering exceptional perspective to you. We offer – flexible working hours, payments above average, self-reliant working, an upper middle class car.
We expect: open-mindedness, proper english, flexibility, dedication, reliability, enthusiasm, ability to work under pressure, social skills, the ability to assert yourself, sophisticated and reputable appearance.
If you like living up-to-date, and want to take part in shaping the future – you have come to the right place.”
APPLY NOW to the Success!
(Just Press PLAY on the image below, or ->here<-)
more about “Corporate Dummy“, posted with vodpod
Sfaturi de pe lumea cealaltă
TU – EȘTI UN PRODUS AL SOCIETĂȚII!
Nu uita asta dacă vrei să ai succes. Nu uita asta dacă vrei să ajungi în vârful piramidei. Nu uita asta dacă vrei să-ți fie bine. Nu uita asta dacă NU vrei să ajungi un REBUT, expulzat de pe ”linia de producție”, aruncat la gunoi și distrus. Nu uita să uiți!
Dublu-gândește! Zâmbește! Fii amabil! Fii pozitiv! Fii productiv! Muncește! Zâmbește! Aprobă! Consumă! Votează! Cheltuiește! Zâmbește! Zâmbește! Zâmbește! Zâmbește!
FII FERICIT!
Pentru asta NU trebuie să fii natural. Trebuie să fii doar … programabil
Click AICI pentru vizualizare în format mare. Apasă pe Play.
Liberul Arbitru – un David impotriva unui Goliat
În ecuaţia existenţei noastre pe acest pământ, compusă din atâtea valori corelativ – deterministe, Gradele de Libertate ale variabilei vectoriale: LIBERUL ARBITRU comportă în plan Real doar două dimensiuni valide. Dimensiuni categoriale de tip: (Bine|Rău); (Negativ|Pozitiv); (Alb|Negru); (Frumos|Urât); (Stanga|Dreapta); (Sus|Jos) etc.
Dacă însă gradele de libertate sunt strict binare, valoarea numerică a acestui vector este determinată de Capacitatea Volitivă a fiecărui individ în parte (adică Voinţa cu care ne naştem – ce poate fi mai puternică sau mai slabă, în funcţie de individ). Cu toate acestea, LIBERUL ARBITRU luat pe ansamblu, pare mai degrabă a fi un Număr Complex (ce comportă cu alte cuvinte atât o parte Reală cât şi una “Imaginară”), ceea ce ar schimba complet sensul înţelegerii graficului ecuaţiei propriei existenţe. Însă acesta este alt subiect, asupra căruia mă voi apleca poate altă dată. Ceea ce aş vrea să aduc însă acum în discuţie , este problema VALORILOR “NUMERICE” a acestei forţe vectoriale numită: Liber Arbitru. Deoarece privită prin prisma Constantelor Deterministe ce ne compun (constante cum ar fi: Bagaj Genetic, Educaţie primită, Mediul Cultural, predispoziţii interpretative generate de background-ul experienţelor personale “fericite”/”ne-fericite”, etc), valoarea numerică (în plan Real) a Liberului Arbitru, tinde la limită către ZERO. Problema valorii infintezimale a Libertăţii (autentice) de Alegere, face ca ea să fie complet ignorată (sau confundată) de cei mai mulţi oameni, aceştia lasându-se ghidaţi doar de INERŢIA celorlalţe Forţe ce le compun existenţa. Mai mult, Gradele de Libertate ale acestui vector devin, în timp, apanajul unei morale anacronice.
Observaţia istoriilor personale ale înaintaşilor noştrii ne arată că deşi “valoarea numerică” a Liberului Arbritru este una infintezimală, ea poate schimba COMPLET traiectoria propriei noastre existenţe, putând influenţa şi “traiectoria” celor din jurul nostru. Cu toate acestea, tot observaţia ne arată că cei mai mulţi dintre noi preferă să fie ghidaţi de o mână sigură, de o certitudine convenabilă, de o forţă tractoare, decât să se lase pe “mâna” unei incertitudini ce te împovărează cu libertatea alegerii şi implicit cu spectrul căderii şi al eşecului.
Astfel, încet dar sigur, ne îndreptăm cu paşi rapizi către o matematică a existenţei pur deterministă, deci controlabilă din exterior. Dacă în Fizică există principiul de Incertitudine (a determinării traiectoriei si poziţiei particulelor) stipulat de Heisenberg, în Fizica Socială acest principiu se cauta a fi contracarat prin “anihilarea” elementului “subversiv” – şi anume: variabila Liberului Arbitru.
Ce ai fi gata să accepţi ca troc, în schimbul Libertăţii tale (care oricum este ca şi cum n-ar fi!)? Un post gălduţ? Un cont grăsuţ? Respectul celor din jur? Confortul unei vieţi lipsite de chinul incertitudinilor? Siguranţa că nici un “terorist” nu-ţi va bate (cu Boeing-ul) în uşă? Satisfacţia că eşti în “tabăra celor buni”? Toate la un loc?
I can ride my bike with no handlbars ( click ->aici<- pentru a viziona videoclipul in format mai mare )
WAR
RĂZBOI! Ah, cât este de dulce acest cuvânt pentru fălcile înfometate ale Morții!
În timp ce Oamenii se bucurau, se îmbuibau și benchetuiau de Crăciun și Revelion, Moartea sărbătorea și ea, întinzându-și masa de ospăţ peste Gaza și Israel!
Văzând toate astea, o întrebare legitimă se naște: De ce oare oamenii, după atâtea milenii de ”progres” și ”evoluție”, încă se mai omoare între ei, ca chiorii ? De ce? Pentru ce? Și când oare vom înțelege că: “Războiul este masacrul oamenilor care nu se cunosc, în avantajul oamenilor care se cunosc, dar care nu se vor masacra.” (Paul Valery) ?
Poate că într-adevăr Războiul face parte din natura noastră! Și va face parte atâta timp cât (încă mai) credem că o ”cauză nobilă” a mea, este mai valoroasă decât o viață. A ta.
Adevărul e că ne place să ucidem. Iar “Războiul este arta de a ucide în mare şi a face cu glorie ceea ce, făcut în mic, duce la spânzurătoare.”(J.H. Fabre) Însă să nu uităm: o moarte cere inexorabil, întotdeauna, altă moarte!
more about “MINDistortion presents: War“, posted with vodpod
Povestea de la Miezul Nopții
Acum câțiva ani, într-o noapte de Mai, în care cerul obosit de atâta poluare încerca totuși să-și dezvăluie frumusețea-i de stele, am întâlnit-o într-un mod total neașteptat pe Emmeline. Se simțea singură și ar fi vrut puțină atenție. (Câteodată avem nevoie de atât de puțin! Dar nimeni nu ne oferă acel puțin după care tânjim!) _ Te rog … Te rog, m-a implorat ea, stai puțin cu mine. Nu pleca. Nu-mi întoarce spatele... I-am acordat nu mai mult de 8 minute. Suficient timp cât să mi se destăinuie. Mi-a mărturisit că îi este frică. Iar Frica îi pustiește sufletul. Temerea ei cea mai mare era să nu fie alungată din inimile celor dragi. Să nu fie uitată. Să nu rămână singură.
De ce ne este frică de singurătate? De ce avem nevoie de ceilalți? De ce ne este teamă atunci când rămânem doar noi cu noi înșine?
Da! MONȘTRII EXISTĂ!
I-am mărturisit și eu la rândul meu că a fost odată, când eram singur într-o pădure, pe o insulă, și l-am întâlnit față în față pe însuși Împăratul Muștelor. Pe Beelzebub (בעל זבוב). Și atunci am aflat ceva. Că Frica naște monștri! Frica de necunoscut. Frica de singurătate. Frica de moarte … Toate astea creează monștri care ne pustiesc sufletul și care ne aruncă tocmai în braţele lucrului de care ne este frica cel mai mult. - Nu trebuie să-ți mai fie frică, am încercat eu să o încurajez. Umple-ți vasul Inimii cu Dragoste, iar Frica nu va mai avea loc în ea. Ai să vezi!
Apoi Emmeline a plecat la fel de neașteptat precum venise, și de-atunci nu am mai văzut-o. Îmi mai amintesc din când în când de ea și mă întreb oare ce mai face? Ce s-a mai întâmplat cu ea? Mai trăiește măcar? Dar la urma urmei ce înseamnă Moartea dacă nu a fi uitat de toată lumea? Iar eu … mi-o amintesc.
Aceasta este povestea lui Emmeline. Povestea fetiței ce a fost uitată de toată lumea. Chiar și de către poștaș.
[Click aici pentru a viziona povestea lui Emmeline, vazuta de Katy Towell]
În cădere liberă
În cădere liberă.
Aceste este Drumul. Nu ai cum să înveți A ZBURA dacă nu ai călcat niciodadă pe drumul pierzaniei de a cădea în gol. Hăul eșecului se întinde înfometat dedesubtul nostru, așteptându-și hrana!
PE TINE!
Nu are cum să te rateze. Nu ai cum s-o ratezi. Eșecul este înscris în codul nostru genetic. CĂDEREA ESTE ÎNCEPUTUL DESTINULUI NOSTRU… Restul, depinde de noi.
Încearcă să visezi! Hai, încearcă să-ți transformi în realitate visele. Încearcă să zbori! Și ai să vezi! Și ai să te lămurești. Fără îndoială vei rata. Inevitabil visele își vor lua zborul de la tine, ca niște plăsmuiri diafane, fără trup, fără consistență, fără legătură cu realitatea în care trăim. Nu vor face altceva decât să te lase pradă Căderii în gol. Te-au făcut să crezi că poți zbura, apoi ți-au dat drumul. TE-AU ÎNȘELAT. Te simți trădat și deznădăjduit… și pe bună dreptate.
Ce faci atunci?
Îți iei visele de guler și le calci în picioare. Sau îți îneci amarul în alcoolul propriei resemnări. Dacă însă apuci să ”revii cu picioarele pe pământ” nu ai altceva de făcut decât să îți admiți destinul de frunză căzândă în bătaia Vântului și să te înrolezi în ”mainstream-ul” existenței cotidiene. În rutina zilnică a obligațiunilor casnice și a responsabilităților de serviciu. Ești doar o rotiță în Sistem, un soldat conștiincios în marșul funebru către Moarte. Milioane și milioane de oameni mărșăluind către Groapă. Marșul căderii zilnice. Puțin câte puțin. (Ca acea broască ce este pusă în apă și încălzită puțin câte puțin, până ce apa începe să fiarbă, fără ca broasca să realizeze ceea ce i se întâmplă. Și moare pe ”nesimțite”)
Ai mai putea însă să faci ceva. Înjunghiat pe la spatele de propriile tale Speranțe, de propriile tale Vise, în plină cădere liberă – uită-te în oglindă. Și ai să vezi cum Vinovăția îți zâmbește complice din spatele ei. TU ești motivul propriului tău eșec!! Căderea este inevitabilă.
Se spune însă că nu ai cum să zbori dacă nu faci mai întâi un pas în gol (a Leap of Faith). Nu ai cum să te înalți dacă nu ”cazi”.
CĂDEREA ESTE ÎNCEPUTUL DESTINULUI TĂU… Restul? Poate că depinde doar de TINE!
Poate.
۞
PS: Și un filmuleț: PIERZANIE …O poveste spusă de-a’ndărătelea. De la dreapta la stânga. O poveste spusa de Manuel Fallmann. Muzica: MUSE (melodia:Sunburn)
