… am fost din nou la ”frizerița buclucașă”. M-a întâmpinat, bineînțeles, cu obișnuitul: La revedere!
Am zâmbit, m-am așezat pe scaun, așteptându-mi cuminte rândul. Au urmat întrebările:
- Dar de unde vii? Zici că abia ai aterizat de la Polul Nord! – Dar ce-i cu părul ăsta așa mare la tine!? Ar trebui să treci mai des pe la frizer. – Ești obosit? Pari obosit. Dar de ce ești obosit? Pe unde ai fost? Etc.
Nu mi-a mai spus nimic de Apocalipsa și de Cipuri ca data trecută. Era veselă și bine-dispusă, ca de obicei.
La sfârșit mi-a îndesat cu mâinile ei ochelarii pe nas și mi-a pus o oglindă la spate să văd cum a tuns.
- Ei? Ești mulțumit?
- Da.
- Să nu aud că nu-ți place, că nu știu ce-ți fac! Ai înțeles? îmi zise ea ”amenințător” făcându-mi cu ochiul. Deci e bine, da?
- Da, da … Ce puteam să zic? 
Să dăm frizeriței ce-i al frizeriței. 10 lei și am plecat.
