A face aroganțe

Am auzit tot mai des expresia: ”a face aroganțe”. La început am crezut că este un fel de glumă. Un joc de cuvinte cu valențe (auto)ironice prin alăturarea rudimentar – eclectică a celor două cuvinte.

Dar de ce nu am mai auzit această expresie până acum? Ciudat. Nu țin minte s-o fi regăsit în vreo carte. Și cum se face că totuși o aud tot mai des la cei din jur, pe stradă,  la posturile de televiziune, în consemnările șugubețe ale ziariștilor ? Se pare că avem de-a face cu o expresie relativ nouă, care a prins însă foarte bine la public, poate și fiindcă ”inventatorul” ei este nimeni altul decât mioriticul ciobănaș Gigi Becali. Astfel,  păstorirea limbii române (aia din adâncuri înfundată) căzu în grija moșierului din Pipera, care o făcu încă o dată de oaie (oare a câta oara?) și moși pe neașteptate o asemenea ”perlă” (cu valențe poate ”Wittgenstein-ene”, de filozofie a limbajului, care mie însă îmi scapă): A FACE O AROGANȚĂ. Wow!

Nestemata fu imediat trecută în patrimoniul ”strămoșesc” al Limbii Române moderne! Astfel, aflăm de la TV că Putin face o aroganță la adresa României (când o invită să negocieze cu Ucraina în criza gazului); Lazarus îi face aroganță lui Dan Negru (conform Academiei Cațavencu); Argăseală le face o aroganţă clujenilor (conform ProSport); Ciutacu vorbește la TV cum că Sorin Ovidiu Vântu le-ar fi făcut celor de la Realitatea TV aroganțe în direct, apoi ne cere și noi să facem o aroganță (->aici<-). Prietenul lui Ciutacu – Mircea Badea, nu se lasă mai prejos și vrea să facă și el o aroganță (->aici<-).

Se pare deci că avem de-a face cu un adevărat fenomen social (ce a depășit granițele semanticii și s-a infiltrat în chiar substratul axiologic al filozofiei românului de A FI ). ”A face o aroganță” a devenit astfel aproape un sport național. O chestie ”cool” ce te poziționează fericit în ”trend-ul” vremurilor.

”Becalizarea” României (o altă expresie pe care o datorăm indirect latifundiarului) este deci un proces lent dar sigur. Bine că nu stau prea mult prin țară!

Nu vreau să fiu înțeles greșit. N-am nimic cu omul Becali și nici cu personajul Gigi Becali – personaj pitoresc ce asigură, cu vârf și îndesat, sarea și piperul emisiunilor (mai mult sau mai puțin de divertisment) cu care bietul român se delectează seara după o zi istovitoare de muncă. Problema se pune însă atunci când ”parodia” se substituie realității. Când bășcălia nu mai lasă loc seriozității. Când distincția dintre Camuflarea mesajului și Escamotare ei dispare. Autenticul și kitsch-ul se întrepătrund lăsându-ne (pac-pac!) pradă unei schizofrenii de masă. ”Mă-nțelegi?”

I don’t Know what you heard about me
Pac Pac
Eu sunt cel mai tare vreau sa știi
Pac pac
Acum o sa scot si un CD
Pac pac
Sa faca Borcea ”miau – miau” zi de zi
Pac pac

the Knack syndrome

I’m a Physicist but I work as a Maintenance Engineer. Why? First – because I’m better paid as an engineer and Second – because, frankly, I’m not quite normal. And anybody knows that a real engineer is anything but normal.

I don’t have the “knack syndrome” but I have a lot of other social inaptitude that qualifies me as an engineer.

Tale of two brains

Man’s brain and Woman’s brain – told by Mark Gungor

Geography today

They say the History is written by the winners. But what happen when the “winners” are not quite good at Geography?

The World According to Americans

In that case, don’t wonder if a bomb is dropped (by mistake) on your house. After all, the entire World is just a big playground. A backyard where the big boys are playing with their toys.

So, if you didn’t realize that yet – We All Live in Amerika ! Isn’t that wonderful?

RAMMSTEIN:

(this is not a love song)

Robot Boy

” Mr. an Mrs. Smith had a wonderful life.
They were a normal, happy husband and wife.
One day they got news that made Mr. Smith glad.
Mrs. Smith would would be a mom
which would make him the dad!
But something was wrong with their bundle of joy.
It wasn’t human at all,
it was a robot boy!
He wasn’t warm and cuddly
and he didn’t have skin.
Instead there was a cold, thin layer of tin.
There were wires and tubes sticking out of his head.
He just lay there and stared,
not living or dead.

The only time he seemed alive at all
was with a long extension cord
plugged into the wall.

Mr. Smith yelled at the doctor,
“What have you done to my boy?
He’s not flesh and blood,
he’s aluminum alloy!”

The doctor said gently,
“What I’m going to say
will sound pretty wild.
But you’re not the father
of this strange looking child.
You see, there still is some question
about the child’s gender,
but we think that its father
is a microwave blender.”

The Smith’s lives were now filled
with misery and strife.
Mrs. Smith hated her husband,
and he hated his wife.
He never forgave her unholy alliance:
a sexual encounter
with a kitchen appliance.

And Robot Boy
grew to be a young man.

Though he was often mistaken
for a garbage can.”

... he was often mistaken for a garbage can ...

(Tim Burton in The Melancholy Death of Oyster Boy And Other Stories)

Forgotten Imaginaries Anonymous

” We are such stuff  as Dreams are made on, and our little life is rounded with a sleep.” (Shakespeare’s The Tempest, Act IV, Scene 1 )

It was a time when I had a special friend. An imaginary friend.  Long time ago.

I’m wondering: What happened with my dear friend? Where is he, in this very moment? With whom is he playing now?

We left behind our imaginary world!

Why?

Epifanii inflamabile

În aceste zile de sărbătoare  am auzit foarte des vorbindu-se despre ceea ce se numește Lumina Sfântă. Televiziunile au relatat pe larg cum ea a fost adusă special de la Ierusalim cu avionul pentru a fi apoi împărțită prin țară, credincioșilor (sau mai puțin credincioșilor) doritori de purificatorul simbol. Dar ce este această Lumină Sfântă? Se pare că este una din “tainele” Ortodoxiei, fiind vorba de o minune ce apare la Mormântul Sfânt din Ierusalim în ziua dinaintea Paștelui Ortodox (și doar sub oblăduirea fețelor bisericești ortodoxe). Ca simbolistică ea reprezintă “Lumina Învierii” făcându-se paralelă cu lumina consemnată în evanghelii în momentul învierii trupului lui Iisus.

Procesiunea, pe scurt, se desfășoară în felul următor: un arhiepiscop ortodox (de obicei patriarhul Ierusalimului) își dă jos robele (pentru a arăta că nu poartă cu el nici o sursă de foc) și întră singur în mormântul în care se presupune că ar fi fost înmormântat Iisus acum 2000 de ani. Aici, pe întuneric, după ce respectivul patriarh spune anumite rugăciuni specifice (și ”moștenite” de secole), ar apare instantaneu în incinta mormântului o lumină stranie (de obicei cu tentă albăstruie) ce ar aprinde vata așezată pe lespedea sepulcrală, candelele de acolo dar și mănunchiul de lumânări (în număr de 33 sau 12) care este apoi împărțit prin mulțume. Pelerinii susțin că focul luat de la aceste lumânări nu ar provoca daune țesuturilor epiteliale sau părului în primele 33 de minute.

Pe Calea Suferinței

”Iată omul!” s-a spus astăzi.

Iar oamenii l-au ales pe Baraba.

Tu?

Street Spirit (Fade Out)

Fiindca ieri am prezentat un vidoclip pe care il consider o capodopera la capitolul realizare, as vrea sa aduc azi in discutie tot un videoclip. Foarte special pentru mine. Street Spirit (Fade Out) de Radiohead.

În ordine cronologică acesta este pentru mine probabil primul videoclip din categoria acelora care ți se infiltrează atât de profund în minte încât devine ca o obsesie acustico-imagistică ce reverberează mereu și mereu între pereții cutiei craniene. Obsesii exorcizante.

Imagini și sunete contopite intr-un fluid din care propriile-ți Emoții se adapă și se regăsesc în luciul apei.

Thom York, autorul melodiei și totodată solistul trupei, spunea:

“Street Spirit is our purest song, but I didn’t write it. It wrote itself. We were just its messengers; its biological catalysts. Its core is a complete mystery to me (…)Street Spirit has no resolve. It is the dark tunnel without the light at the end. It represents all tragic emotion that is so hurtful that the sound of that melody is its only definition. We all have a way of dealing with that song. It’s called detachment. Especially me; I detach my emotional radar from that song, or I couldn’t play it. I’d crack. I’d break down on stage. (…)

Street Spirit is about staring the fucking devil right in the eyes, and knowing, no matter what the hell you do, he’ll get the last laugh. And it’s real, and true. The devil really will get the last laugh in all cases without exception, and if I let myself think about that too long, I’d crack.

I wish that song hadn’t picked us as its catalysts, and so I don’t claim it. It asks too much. I didn’t write that song.”

Deși Thom York descrie melodia în termeni foarte fataliști, ultimele versuri ale melodiei au fost revelatoare pentru mine:

Immerse your soul in love
IMMERSE YOUR SOUL IN LOVE

Aceasta este soluția. Acesta este medicamentul. Aceasta este taina celor care vor să plătească prețul Lucidății (care este Suferința) și în același timp să supraviețuiească propriei condiții.

Badijonează-ți Sufletul în balsamul Iubirii, ca un strat protector între tine și Realitate. Ca o epidermă mereu proaspătă și antiseptică peste mușchii dezgoliți și răniți ai Sufletului. Fie ca Dragostea să-ți fie Mântuirea și Calea, căci în povestea care te aflii NU există happy-end. Fericirea (“happy”) pe acest pământ este doar o iluzie, iar Sfârșitul (“end”) este o simplă amăgire.

Nu există END. Ești “condamnat” la eternitate. Iar Suferința este singura realitate pe care materia o încorporează. Aici, pe acest pământ, până și bucuriile pe care le trăiești nu sunt decât simple poziționări pe niște piscuri mai înalte de pe care o mână “binevoitoare” te va împinge să cazi spre hăuri și mai adânci.

Immerse your soul in love and open your eyes until you fade out.

Pentru a vedea videoclipul in format mai mare intrati -> AICI <- si apasati butonul Full Screen (penultimul din bara de jos)

În fiecare noapte

Capul îmi alunecă pe pernă când limbile ceasului murmură incantând între 11 și 12.

Între 11 și 12 = Fanta de Timp în care dau drumul păsărilor din colivia minții, spre a zbura libere și a mă scufunda în zborul lor. Îmi las Nebunia să-și dezmorțească mușchii, știind că la 7 dimineața va trebui din nou să urce pe cruce spre a mă mântui, țintuită în cuie (Ideile fixe și Regulile celor din jur îmi sunt piroane).

Dar până la 7 când morții se scoală înapoi la muncă, până la 7 când zombie își semnează condica vieții, până la 7 când și cocoșul cântă de 3 ori – mai am încă 8 ore de somn! De zbor în interior. De scufundare (fără mască de oxigen) prin straturile abisale ale Începuturilor.  Irizații subacvatice îmi mângâie trupul și dansuri hipnotice mă atrag și mai mult spre adâncuri.

Sub Oceanul conștiinței ninge în continuare cu stele …

Melodia WORMS de Lolly Jane Blue ; Videoclip conceput de Sil van der Woerd

Notă: Recomand vizionarea videoclipului in format Full Screen. Pentru aceasta faceti click ->AICI<- (site-ului autorului: Sil van der Woerd) apoi click dreapta pe videoclip și selectați: Switch to full screen (sau puteți da click direct pe penultimul buton din bara de jos). Vizionare plăcută!